Home » D:News » Proiectul controversat construire a unui bloc aproape lipit de Cetatea Tomis, respins

Proiectul controversat construire a unui bloc aproape lipit de Cetatea Tomis, respins

Proiectul controversat construire a unui bloc aproape lipit de Cetatea Tomis, respins
Publicat: 01.03.2019
Consilierii locali din Constanţa au respins, joi, în şedinţă, proiectul unui bloc înalt de 30 de metri care ar urma să fie construit în apropierea fostei Cetăţi Tomis.

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat că proiectul a fost respins pentru că a constatat, în urma sondajului, că 70 la sută dintre cei care au răspuns nu sunt de acord cu el, potrivit Mediafax.

Edilul a afirmat că îi va convoca pe consilierii locali într-o altă şedinţă informală, unde să fie găsite soluţii astfel încât să se respecte şi dreptul proprietarului de a construi în zonă, dar, mai ales, „interesul public să primeze”.

„Tocmai de aceea le-am propus consilierilor locali găsirea unor soluţii la adevărata problemă ce se naşte din dezbaterea acestui proiect: situaţia vestigiilor, a patrimoniului cultural şi istoric al municipiului Constanţa. În perioada imediat următoare voi avea consultări cu proprietarul şi investitorul şi voi convoca şi consilierii locali într-o şedinţă informală pentru a identifica soluţii, atât pentru a preveni litigii, dar, în mod special, pentru a găsi soluţii de punere în valoare a vestigiilor. Vorbim de o comoară pe care nu o punem în valoare. Astăzi, aceste vestigii sunt pasate inter-instituţional. Municipalitatea nu are în patrimoniu multe din aceste vestigii… Acum încerc să găsesc soluţii la adevăratul subiect, nu la cel care astăzi a fost tranşat: planul urbanistic de detaliu a fost respins, acum va trebui să găsim soluţii pentru a pune în valoarea Poarta oraşului (Tomis – n.r.)”, a declarat primarul Constanţei.

Controversele în jurul proiectului imobiliar durează de mai multe luni, după ce fostul ministru al Culturii, George Ivaşcu, a dat aviz favorabil pentru ridicarea blocului, în timp ce Direcţia de Urbanism a Primăriei Constanţa a respins autorizarea.

Blocul ar urma să fie construit în imediata apropiere a unor vestigii istorice, ce datează de aproximativ 2.000 de ani, din fosta Cetate a Tomisului.

Specialiştii locali au invocat faptul că imobilul se va afla „la doi metri de drumul de est şi la circa trei -cinci metri faţă de drumul de acces în Cetate şi se interpune între aceste două componente ale monumentului istoric”.

Potrivit Direcţiei de Urbanism Constanţa, noua construcţie „nu răspunde interesului public de a proteja şi pune în valoare monumentul istoric Poarta de nord-est (principală) a zidului de incintă al Cetăţii Tomis (…) şi reduce posibilitatea conservării şi punerii în valoare a monumentului”.

Totodată, imobilul ar urma să fie amplasat la aproximativ cinci metri de un alt bloc de locuinţe.

Din aceste motive, proiectul de hotărâre iniţiat acum mai bine de jumătate de an a fost retras de mai multe ori de pe ordinea de zi a Consiliului Local Constanţa. La începutul acestui an, primarul Decebal Făgădău a realizat şi o consultare publică pe acest subiect. Majoritatea votanţilor s-a exprimat împotriva proiectului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
Specii noi sunt descoperite mai repede ca niciodată
Specii noi sunt descoperite mai repede ca niciodată
DESCOPERĂ.ro, site-ul pasionaților de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, site-ul pasionaților de Știință și Tehnologie din România!
Victime ale ciumei, ascunse printre scheletele găsite la Turnul Londrei
Victime ale ciumei, ascunse printre scheletele găsite la Turnul Londrei
Cum să alegi cadoul potrivit când ești pe fugă: soluții online rapide (P)
Cum să alegi cadoul potrivit când ești pe fugă: soluții online rapide (P)
Cum arată viitorul, potrivit TIME: invențiile care au definit anul 2025
Cum arată viitorul, potrivit TIME: invențiile care au definit anul 2025
15 fapte interesante despre Avatar 3. Ce aduce nou James Cameron în următorul capitol al celei mai ambițioase saga SF din istoria cinematografiei
15 fapte interesante despre Avatar 3. Ce aduce nou James Cameron în următorul capitol al celei mai ambițioase saga SF ...
Cercetătorii s-au întrebat cum este cel mai bine să crești un copil talentat. Iată ce răspuns au găsit!
Cercetătorii s-au întrebat cum este cel mai bine să crești un copil talentat. Iată ce răspuns au găsit!
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
(P) Ușa potrivită pentru clima din România: etanșare, rezistență, întreținere
(P) Ușa potrivită pentru clima din România: etanșare, rezistență, întreținere